Coxartroza reprezintă o cauză comună a durerii șoldului, o afecțiune degenerativă ca o rezultat al supraîncărcării mecanice în articulația încărcată cu greutate, cu o prevalență în medie de 8% la populația adultă.
În principal, afectează cartilajul articular, precum și cauzează modificări la nivelul osului subcondral, sinovialei, ligamentelor și capsulei. Această degenerare conduce la la reducerea spațiului articular care poate fi potențial simptomatic. Este una dintre cele 15 afecțiuni care contribuie dizabilităților globale
Principalul simptom al coxartrozei este durerea, care poate fi de 2 tipuri: durere constantă, monotonă care nu afectează activitățile zilnice și durere imprevizibilă, intensă care determină evitarea activităților, este progresiv crescătoare, agravată de mișcare, mai ales în ortostatism, când șoldul este încărcat greșit sau prea mult timp, ușurată cu mișcare continuă fără încărcare, în general la nivel inghinal și al coapsei, cu iradiere spre fesă sau spre genunchi. În stadiul final durerea este continuă , inclusiv noaptea.
Celelalte simptome sunt reprezentate de
- Rigiditatea matinală, în stadiul final, de obicei redusă prin mișcare (mai puțin de 1 oră);
- Blocajul mișcărilor șoldului;
- Scăderea amplitudinilor de mișcare ceea ce duce la contracturi și atrofii musculare;
- Crepitații la mișcare;
- Anormalități ale mersului;
- Discrepanță în lungimea membrelor inferioare
- Inflamație locală
Fizioterapia joacă un rol major în managementul pacienților cu coxartroză cu atenție în special pe durere și adaptări funcționale. Programe de exerciții specifice au arătat reducerea durerii și îmbunătățirea funcției. Importantă de asemenea abordarea bio-psiho-socială care conduce pacientul să experimenteze mai puțină anxietate, chiar dacă condiția lui nu se îmbunătățește întotdeauna. Este important de luat în considerare restul echipei. Dieteticienii, terapeuții ocupaționali și psihologii pot fi o parte importantă în managementul pacienților cu coxartroză.
Este importantă educația în ceea ce privește:
- patologia și procesul bolii;
- rolul fizioterapiei și rezultate așteptate ale intervenției fizioterapeutic;
- importanța reducerii greutății (combinația cu dietă și exerciții);
- auto-management al durerii: folosirea diverselor modalități precum căldură și gheață, tehnici de relaxare, strategii de adaptare, exerciții.
Terapia manuală este utilizată în tratamentul coxartrozei, prin tehnici pentru mobilizarea țesutului moale și întinderi, mobilizări ale mișcărilor accesorii și fiziologice și manipulări, cu efect imediat de reducere a durerii și îmbunătățire a amplitudinii de mișcare, mai ales la populația vârstnică.
Sindromul de Impingement femuro-acetabular (IFA) este o tulburare clinică legată de mișcarea șoldului, cauzată de anomalii morfologice ale acetabului sau ale părții proximale a femurului sau a ambelor, care implică contact prematur între acetabul și partea proximală a femurului și care determină simptome particulare, semne clinice și constatări imagistice. Contactul anormal determină durere anterioară la nivel șoldului, rupturi de labrum, distrugeri ale cartilajului articular. Pe termen lung, pot apare modificări degenerative și coxartroză, ca rezultat al contactului anormal. sugerează că îmbunătățirea funcției neuromusculare a șoldului ar trebui să fie scopul tratamentului conservativ al SIFA din cauza slăbiciunii musculaturii profunde a șoldului reduceri ulterioare preconizate a stabilității dinamice a articulației șoldului. Acești autori recomandă includerea tonifierea specifică a musculaturii șoldului și funcțională a membrului inferior, stabilitatea zonei centrale și exercițiile posturale de echilibrare. Pentru a îmbunătăți stabilitatea dinamică a șoldului, ar trebui să se concentreze pe întărirea rotatorilor externi profunzi ai șoldului, abductorilor și flexorilor în toate cel etrei planuri. Prin această abordare, autorii propun ca pentru cel puțin câțiva pacienți cu SIFA simptomatic, încărcarea labrumului să poată fi redusă, ceea ce ar facilita procesul de ”downregulation” al neurotransmițătorilor nociceptivi de la nivelul labrumului. De asemenea, creșterea forței musculare ar putea ajuta cu o inflamație mai generalizată în articulația șoldului, care este frecvent întâlnită la SIFA.
Tendinopatia gluteilor (TG) este definită ca fiind o durere dizabilitantă, moderată până la severă, la nivelul trohanterului mare (durere de șold laterală). Este întâlnită des sub denumirea de Sindrom dureros al marelui trohanter și a fost diagnsoticată tradițional ca bursită trohanterică. Cercetările recente o definesc Tendinopatia non-inflamatorie a gluteului mijlociu (GMed) și/sau a gluteului mic (GMin), aceștia fiind principala sursa a durerii laterale de șold[1].
Această afecțiune interesează atât persoanele atlete (alergătorii în particular), cât și persoanele mai puțin active. Una din 4 femei cu vârstă peste 50 ani este afectat de tendinopatie gluteală.TG are un impact semnificativ asupra calității vieții, asemănător simptomelor coxartrozei. Interferează cu somnul (culcat pe o parte) și cu sarcini care presupun încărcarea cu greutate. Pentru reducerea durerilor și îmbunătățirea activităților funcționale zilnice și a calității vieții, sunt necesare educarea și antrenamentul pentru obținerea pozițiilor biomecanice optimale și evitarea pozițiilor provocative precum așezat prelungit, așezat pe un scaun mic, așezat picior peste picior și poziții menținute cu adducția șoldului. Managementul încărcării include de asemenea pattern-uri corecte de mișcări funcționale și activități legate de sport, precum și modificări ale activităților recreative și sportive, fie prin evitarea activităților care agravează precum tempo ridicat , alergare în pantă, exerciții pliometrice fie prin reducerea volumului de exerciții.
Sindromul piriformului este o afecțiune musculocheletică dureroasă, caracterizată prin combinarea simptomelor precum durerea la nivelul șoldului sau în fesă. În unele articole, sindromul este definit ca neurită periferică a ramurilor nervului sciatic determinată de condiții anormale ale mușchiului piriform , precum iritarea sau lezarea acestuia. Denumit și sindromul gluteal profund, scriatica extra-spinală, nevrita portofelului etc., acest sindrom este mai frecvent la femei cu o rată de 6:1. Cele mai frecvente intervenții fizioterapeutice care s-au dovedit eficiente sunt tehnicile de mobilizare a țesutului moale, exerciții de creștere a forței mușchilor slabi, exerciții de stretching, ultrasunet, termoterapie (TECAR, gheață etc.).
Pentru toate patologiile șoldului, este necesară și identificarea disfuncțiilor mecanice din articulațiile învecinate și tratarea lor, pentru a corecta pattern-urile de încărcare (de exemplu Flexibilitatea redusă a mușchilor de la nivelul șoldului poate determina durere postero-laterală și disfuncții atât la nivelul articulației coxo-femurale, cât și la nivelul bazinului).
[1] Grimaldi A, Mellor R, Hodges P, Bennell K, Wajswelner H, Vicenzino B. Gluteal tendinopathy: a review of mechanisms, assessment and management. Sports Medicine. 2015 Aug 1;45(8):1107-19
