Durerea lombară joasă (low back pain, lombosacralgia) reprezintă al V-lea cel mai comun motiv de vizită la medic, care afectează aproximativ 60-80% din populație pe tot parcursul vieții. Prevalența din timpul vieții are un nivel ridicat, și anume 84%, iar prevalența durerii lombare joase este de aproximativ 23%, cu un procent de 11-12% care este afectat[1].
Durerea lombară joasă nespecifică reprezintă cea mai comună (aproximativ 90%) formă a durerii lombare joase, pentru care examinarea fizioterapeutică are ca scop principal identificarea deteriorărilor care au stat la baza apariției durerii sau care au crescut probabilitatea dezvoltării durerii persistente, cum ar fi factori biologici (slăbiciune, rigiditate), factori psihologici (depresia, frica de mișcare sau catastrofizare) și factori sociali (mediul de muncă)[2].
Din punct de vedere economic, durerea lombară reprezintă o imensă povară, aceasta determinând dizabilitate la nivel global mai mult decât orice altă afecțiune
În ceea ce privește simptomatologia durerii lombare sau durerii referite în extremități, aceasta poate fi determinată de oricare dintre următoarele structuri inervate: mușchi, ligamente, dura mater, rădăcini nervoase, articulații zigapofizare, inelul fibros, fascia toraco-lombară și vertebrele. Este cunoscut faptul că nu este necesară stabilirea cu exactitate a structurii care cauzează durerea. Examinarea fizioterapeutică are ca scop identificarea tulburările care pot contribui la debutul durerii sau care cresc probabilitatea dezvoltării durerii persistente. Aceasta include și factori biologici (de ex: slăbiciune, rigiditate etc.), factori psihologici (de ex: depresia, frica de mișcare, catastrofizare) și factori sociali (de ex: mediul de la job).
Ghidurile de practică clinică recente nu mai recomandă analgezia și imagistica pentru durerea lombară, decât dacă se schimbă protocolul de management, astfel că recomandările sunt spre consilierea pacientului și menținerea unei vieți active, cu concentrare mai mult pe managementul non-farmacologic (cu accentul pus pe riscurile crescute și beneficiile reduse ale tratamentului farmacologic al durerii lombare acute).
Dintre mijloacele fizioterapiei recomandate pentru reducerea durerii și îmbunătățirea funcției cele recomandate ca fiind eficiente sunt exercițiul fizic terapeutic și activitatea fizică, educarea pacientului, terapie manuală.
Durerea cervicală din cauza spondilozei cervicale. Termenul de spodiloză este utilizat pentru a defini un proces generalizat natural legat de înaintarea în vârstă care implică o succesiune de modificări degenerative la nivelul sructurilor spinale. La nivelul coloanei vertebrale cervicale acst proces degenerativ cronic afectează discurile intervertebrale și fațetele articulare și poate progresa către hernieri de disc, formațiuni osteofitice, degenerarea corpului vertebral, compresia măduvei spinării sau mielopatie cervicală spodilitică[3]. Termenul de spodiloză cervicală este deseori folosit ca sinonim cu Osteortrită cervicală.
Deși înaintarea în vârstă este cauza primară, sediul și rata degenerării precum și gradul simptomelor și al tulburărilor funcționale variză și sunt unice de la individ la individ. Modificările spodilozice sunt frecvent întâlnite la mulți adulți asimptomatici, cu 25% dintre adulți cu vârstă sub 40 ani, 50% dintre adulți cu vârstă peste 40 ani și 85% dintre adulți cu vârsta peste 60 ani prezintă degenerări ale discului intervertebral. Vârsta, sexul și ocupația sunt factori de risc pentru apariția spondilozei cervicale, prevalența fiind similară pentru ambele sexe, deși gradul de severitate este mai mare la bărbați. Cu toate că vârsta este factorul de risc major care contribuie la debutul spondilozei cervicale, traumatismele repetate pot contribui și ele la dezvoltarea spondilozei cervicale. La pacienții care poartă greutăți mari pe cap sau pe umeri, la dansatori, gimnaști și la pacienți cu torticolis spasmodic s-a observat o incidență crescută, deși aceste cauze nu sunt în general acceptate. La 10% dintre pacienți spondiloza cervicală este dată de anomalii osoase congenitale, bloc vertebral, malformații ale laminelor.
Spondiloza cervicală este adesea văzută ca o afecțiune cronică non-progresivă și majoritatea afecțiunilor legate de spondiloza urmează un curs benign și pot fi tratate cu îngrijire suportivă și simptomatică. Managementul inițial ar trebui să fie non-operativ[4], foarte rare sunt cazurile în care se indică intervenția chirurgicală.
Tehnicile de mobilizare articulară a și/sau mainpularea în combinație cu exercițiile sunt eficiente pentru reducerea durerii și îmbunătățirea funcției în durerea de cervicală mecanică subacută sau cronică, cu sau fără dureri de cap.
[1] Balagué F1, Mannion AF, Pellisé F, Cedraschi C. Non-specific low back pain. Lancet. 2012 Feb 4;379(9814):482-91
[2] M.Hancock. Approach to low back pain. RACGP, 2014, 43(3):117-118
[3] Xiong W, Li F, Guan H. Tetraplegia after thyroidectomy in a patient with cervical spondylosis: a case report and literature review. Medicine (Baltimore) 2015;94(6):e524.
[4] Kieran Michael Hirpara, Joseph S. Butler, Roisin T. Dolan, John M. O’Byrne, and Ashley R. Poynton , Nonoperative Modalities to Treat Symptomatic Cervical Spondylosis, Advances in Orthopedics, 2011.
