Sănătatea înainte de toate!

Specialiștii noștri sunt pasionați, cu o înaltă calificare profesională și cu o aplecare specială pentru nevoile pacienților. Acestea sunt o parte din impresiile pacienților tratați de noi de-a lungul timpului

Testimoniale

Happy-Customer-Tania-300x300

Am fost rugată să scriu câteva rânduri despre ce înseamnă kinetoterapia pentru un bolnav operat pe cord deschis. Fără să exagerez, pot răspunde că a însemnat VIAŢĂ. Spun acest lucru, căci am ajuns să fac kinetoterapie într-un moment critic al vieţii mele, când nu ştiam dacă vreodată o să mai fiu un om activ. Am reuşit să aflu la timp cât de important este să faci mişcare şi prin mişcare să revii la viaţa ta de dinainte de operaţie.

Am început modest, cu un program de 15 minute de kineto, în care 90% erau exerciţii pasive (exerciţii pe care le efectuam cu ajutorul kinetoterapetului) şi 10% erau exerciţii active (exerciţii pe care le efectuam singură). După mai puţin de 6 luni, am reuşit să schimb proporţia şi să devin mai implicată, efectuând un efort mai mare, într-un timp mai lung. Trecerea către noile proporţii s-a făcut treptat şi tot timpul asistat de către kinetoterapeut.

Într-un an de zile, dintr-o persoană care nu mai avea nici un fel de tonus muscular, am devenit o persoană care practica sport. Am fost în stare să învăţ să înot, ceea ce pentru mine a fost o mare realizare.

De fiecare dată când povestesc de operaţia pe cord deschis, menţionez că nu puteam să redevin cea dinainte de operaţie fără kineto. Multe dintre persoanele care au fost lângă mine în perioada de după intervenţia chirurgicală, se minunează cum dintr-o femeie care nu era în stare să-şi ţină spatele drept şi să deschidă o uşă, am devenit o femeie care a dus la bun sfârşit o sarcină şi a adus pe lume un copilaş.

La sfârşit trebuie să mai spun că recuperarea unui bolnav operat pe cord deschis (şi sunt sigură că este la fel şi în cazul altor tipuri de intervenţii chirurgicale), este foarte complicată. Adaptarea şi găsirea celor mai inspirate exerciţii este o muncă foarte dificilă. De aceea, apreciez şi voi fi pe viaţa recunoscătoare kinetoterapetului care m-a ajutat – Doamna Elena Căciulan. Fără perseverenţa şi devotamentul doamnei, nu aş fi reuşit să depăşesc aceea perioadă gri din viaţa mea.

Nicoleta Voicu

Portrait of pretty senior woman with bottle of water in gym

Kinetoterapia este o forma de terapie de tip conservator ale carei radacini etimologice se regasesc în greaca veche: kinetos-miscare si terapevein-totalitatea mijloacelor utilizate pentru prevenirea, tratarea si recuperarea medicala. Cea mai noua componenta a medicinii fizice, kinetoterapia reprezinta metodologia activa de baza pentru refacerea functiilor si sistemelor complexe mio-artro-kinetice si cardio-respiratorii ale organismului, utilizând cea mai ieftina si neinvaziva forma de miscare: exercitiul fizic.

Eu m-am simțit în largul meu în acest cabinet și nu ca o oaie speriată. Oamenii sunt minunați, echipamentele sunt ultra performante, cabinetul impecabil, dar cel mai important este că nu te întinde nimeni pe o masă ca să te taie. Deci dacă vă interesează domeniul sau știți oameni care ar fi interesați, vi-l recomand cu drag.

Teodora Jors

Group of people performing tree-pose yoga exercise in the fitness studio

Am ajuns la Kinetodema pentru a mă recupera după o fractură urâtă de cot, rezolvată prin operație plus aproape o lună de imobilizare în gips. Imobilizarea însă mi-a produs din păcate multe consecințe negative asupra brațului respectiv: cotul aproape complet țeapăn, articulațiile de la umăr și de la pumn parțial înțepenite și ele, nici măcar degetele de la mână nu se mai comportau corect, etc. La Kinetodema am venit speriată, având o stare depresivă, fiindu-mi frică de ceea ce mi se va face (nu prea știam ce este kinetoterapia) și având o mare neîncredere în faptul că vreodată brațul meu va mai funcționa normal, în ciuda lucrării excelente pe care o făcusera chirurgii și în ciuda asigurării lor că „o să treacă!”. Dar, spre marea mea surpriză foarte plăcută, la Kinetodema am dat peste o echipă ultra-profesionistă, formată din oameni tineri, drăguți, cu un comportament deosebit de calm, plăcut și încurajator. Ei au lucrat cu mine cu foarte multă răbdare, mi-au suportat plânsetele de durere și de descurajare, având mereu un cuvânt bun pentru mine. De câte ori i-am întrebat, mi-au explicat și anatomic cauzele înțepenelii brațului meu și metodele prin care urmau să îmi rezolve problema. Toate procedurile pe care mi le-au făcut au fost dozate în limitele toleranței mele la durere, astfel încât. pe cât posibil să nu mă stresez și să nu mă sperii în continuare și mai mult. Nici măcar o secundă nu a dat nimeni vreun semn de pierdere a răbdării în munca desfășurată cu mine. După prima ședință, când am văzut ce frumos se comportă toată lumea cu mine, frica de a veni la terapie mi-a dispărut. Am urmat procedurile 3 luni, cu rezultate pe care eu le consider excelente și aș vrea să spun că îi simt prieteni pe cei care au lucrat cu mine. Nu în ultimul rând, sunt de apreciat condițiile excelente oferite nouă, pacienților: curățenie impecabilă, echipamente moderne, sala de kinetoterapie este un spațiu prietenos. Am toate motivele să recomand Kinetodema oricui are nevoie de acest tip de terapie.

Monica

team-4

Am ajuns la Kinetodema după un an de zile de dureri insuportabile cărora medicii nu au reușit să le identifice cauza, la recomandarea surorii mele, care a apelat la serviciile clinicii în contextul unei hernii de disc și a fost extrem de mulțumită de ajutorul primit. Pe scurt, aveam dureri de articulații sacro-iliace, o nevralgie pudendală despre care medicii pe care i-am consultat nu auziseră niciodată în viața lor (mulții dintre ei neștiind nici măcar de existența nervului pudendal), la care s-a adăugat și o problema la nivelul genunchiului, respectiv condromalacie patelară. La evaluarea pe care am avut-o cu doamna kinetoterapeut dr. Daniela Stanca, i-am povestit ce dureri aveam (recunosc, destul de sceptică în privința faptului că o terapie mă poate ajuta, după multe încercări nereușite de a face kinetoterapie în alte locuri.. ), dar am fost suprinsă să descopăr nu doar înțelegere față de suferința fizică și psihică pe care o aveam și să aflu că durerile mele aveau o cauză și se pot ameliora, ci și un om foarte bine pregătit, pasionat de ceea ce face, implicat și interesat de perfecționare, pe care îl admir și îl respect.

Ca sa înțelegi puțin situația în care mă aflam când am ajuns la Kinetodema, trebuie să vă povestesc că inițial nu puteam să stau pe scaun fără să plâng de durere și ajunsesm treptat să am dureri constante, în fiecare moment al zilei, indiferent de ce făceam. Nu mai dormisem bine de un an de zile, eram în depresie și total descurajată de faptul că aveam doar 24 de ani, eram la începutul carierei mele de avocat și toate lucrurile astea deja îmi afectau viața pe toate planurile. În mod evident, nu credeam că există cineva sau ceva care să mă ajute, însă chiar după prima ședință de terapie manuală am simțit o amelioare, iar după 4 ședințe mă simțeam foarte bine. După cele 4 ședințe am făcut o pauză de un an de zile în care m-am simțit ca un alt om (care putea să se bucure de viață), iar în prezent am 26 de ani și pentru că sigur vă interesează care este evoluția mea fizică, vă pot spune că durerile mele s-au ameliorat considerabil și mă simt norocoasă că am ajuns să o cunosc pe doamna Daniela Stanca, care de fiecare data îmi transmite energie pozitivă și optimism. Recunosc, am zile bune și zile mai proaste (ca fiecare), însă pot în sfârșit să stau pe scaun fără dureri, să dorm, să merg fără să am dureri de genunchi și atunci când se întâmplă să mai am dureri determinate de faptul că am o muncă de birou (uneori petrec și 10-11 ore acolo) și un stil de viață sedentar, pe care încă încerc să îl schimb (și care influeanțează considerabil modul în care mă simt), revin întotdeauna la Kinetodema.

Merită să precizez că am recomandat și altor colegi acest loc și întotdeauna am primit un feedback pozitiv din partea lor (ca și mine, colegii mei continuă să vină aici de fiecare dată când au nevoie). Sper să vă ajute și pe voi, așa cum m-a ajutat pe mine.

Marina

Partener

partener kineto