Electroterapie

Electroterapia este una dintre cele mai raspândite si eficiente forme de terapie fizicala, de tip conservator care utilizeaza:

– diferite forme de curent electric (curent galvanic, curent de joasa frecventa: diadinamic, Trabert, faradic, neofaradic, TENS si curent de medie frecventa: curent interferential);
– diverse forme de energie, derivate din curentul de înalta frecventa (unde scurte, ultrasunet, laser) sau de joasa frecventa (câmpuri magnetice de joasa frecventa).

Echipamentul utilizat de centrul nostru se numara printre cele mai noi si performante aparate de electroterapie si se adreseaza diverselor afectiuni caracterizate de prezenta elementelor fiziopatologice (inflamatie, edem, hipotonie si hipotrofie musculara etc.) si a celor clinice, simptomatice, functionale (durere, contractura musculara, redoare articulara etc.).
Având în vedere ca principalele efecte ale electroterapiei sunt analgezic, miorelaxant, trofic si antiedematos, patologia careia ne adresam este reprezentata de:
– afectiuni reumatice (artrite, artroze, bursite, epicondilite, nevralgii, poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, tendinite, tenosinovite etc.);
– afectiuni ale aparatului locomotor (stari postraumatice, entorse, luxatii, contuzii, hematoame, contuzii musculare, scolioze si cifoze dureroase etc.);
– afectiuni vasculare periferice (tulburari de circulatie arteriala, venoasa si limfatica etc.);
– afectiuni ginecologice (anexite, metroanexite nespecifice, dismenoree, afectiuni implicate în sterilitate etc);
– afectiuni ale organelor interne (diskinezii biliare, distonii functionale intestinale, gastrite etc.).

Terapia cu ultrasunet
Ultrasunetul reprezinta o forma de energie, derivata din curentul de înalta frecventa si este utilizat în patologia aparatului locomotor de cauza reumatismala sau traumatica, în afectiuni dermatologice, circulatorii, neurologice în tratarea cicatricelor subacute si cronice, a vergeturilor etc.

Comments are closed.